Blog – Left Sidebar

Conopidă la cuptor cu mirodenii – rețetă pentru diabet (+ beneficii)

by februarie 23, 2026

Această rețetă este gata în câteva minute și merită încercată într-o zi de post sau de repaos alimentar de la mâncăruri mai grele. Conopida la cuptor cu mirodenii este gustoasă și sănătoasă, o mâncare cu un conținut redus de calorii și carbohidrați. Este în mod special potrivită pentru diabetici, pentru cei care țin dieta keto sau au un regim vegetarian. Dar poate fi folosită și ca garnitură.

Trebuie să recunoaștem că această legumă nu este foarte apetisantă, dar dacă o coaceți în cuptor, va avea o aromă și o textură mai agreabile. Este foarte posibil să le placă și celor mai mofturoși, care nu se declară super-încântați de gustul conopidei.

Conopidă la cuptor cu mirodenii – rețetă

Ingrediente (pentru 9 porții)

  • 650-700 g de conopidă
  • 1 ½ linguri de ulei
  • ¼ linguriță de sare
  • ¼ linguriță de piper
  • 1 linguriță de rozmarin uscat
  • opțional ¼ linguriță de turmeric

Mod de preparare

Tăiați conopdia în două, apoi înlăturați nervura centrală. Tăiați apoi fiecare jumătate în buchețele potrivite. Spălați-le și scurgeți-le bine de apă. Puneți-le într-un bol și adăugați uleiul. Presărați sarea și condimentele și masați-le cu mâna, pentru a se acoperi bine.

Preîncălziți cuptorul la 230 de grade Celsius. Așterneți tava întinsă a cuptorului cu hârtie de copt. Distribuiți buchețelele de conopidă în tavă, într-un singur strat. Dacă nu încap într-o tavă și stau îngrămădite, recomandarea este să le coaceți în două rânduri. Lăsați-le 15 minute, apoi scoateți tava și întoarceți-le pe partea cealaltă.

Coaceți-le încă 10 minute, sau până când buchețelele devin fragede și aurii. Dacă le vreți mai rumene sau mai uscate, lăsați-le mai mult, dar stați cu ochii pe ele.

Informații nutriționale

O porție (cca. 66 de grame) de conopidă gătită în acest mod are în jur de:

  • 40 de calorii
  • 4 g de carbohidrați
  • 1 g de fibre
  • 1 g de zaharuri
  • 1 g de proteine
  • 216 mg de potasiu
  • 85 mg de sodiu

Conopida – beneficii în diabet și nu numai

Conopida este nu doar permisă, ci chiar indicată în diabet. Asta deoarece este una din puținele legume fără amidon, cu un număr redus de carbohidrați și calorii. Consumul de conopidă contribuie la stabilizarea zahărului din sânge și nu provoacă vârfuri glicemice.

Are un indice glicemic redus (10) și o încărcătură glicemică minimă (1). În plus, conține fibre și diverse substanțe nutritive. Un compus special, regăsit doar din crucifere – sulforafanul – ajută la îmbunătățirea sensibilității la insulină și are efect antiinflamator.

Datorită cantității mici de calorii, conopida ajută la controlul greutății corporale – un aspect crucial pentru persoanele cu diabet de tip 2 și nu numai. Conopida are și alte beneficii, precum scăderea grăsimilor din sânge (colesterol, trigliceride).

Unele persoane o gătesc și o consumă în loc de orez. O mixează fin la robot până capătă o textură similară orezului și apoi o călesc cu ceapă și diferite mirodenii. Alții o folosesc în locul piureului de cartofi, iar alții ca blat pentru pizza.

Sursă: American Diabetes Association

Brioșe rapide cu banane – fără zahăr și făină

by februarie 20, 2026

Sunteți în căutarea unui desert simplu, dar și sănătos în același timp? Încercați aceste brioșe rapide cu banane. Nu conțin zahăr și nici făină de grâu. De pe lista ingredientelor lipsește de asemenea uleiul și untul.

Brioșe rapide cu banane – rețetă

Ingrediente (pentru 6 brioșe)

  • 100 ml de lapte
  • 1 banană
  • 1 ou
  • 35 g de făină de cocos
  • 35 g de fulgi de cocos
  • ½ linguriță de praf de copt

Mod de preparare

Spargeți oul într-un bol. Adăugați banana ruptă bucăți și pasați bine cu blenderul vertical, pentru a obține o pastă fină. Adăugați laptele și omogenizați cu telul. Incorporați făina de cocos și praful de copt, trecute prin sită.  Adăugați fulgii de cocos și amestecați cu o spatulă.

Împărțiți compoziția obținută în 6 forme de brioșe. Puteți folosi forme individuale din silicon sau hârtie, sau o tavă specială pentru brioșe. Dați tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius, pentru circa 15-20 de minute. Aceste brioșe se coc mai repede decât cele clasice.

Le puteți servi calde sau reci. Pot fi luate la pachet – fie la serviciu, fie la școală sau pe drum. Sunt practice, sățioase și gustoase. Le puteți consuma ca desert, gustare, sau chiar la micul-dejun, cu o ceașcă de cafea, ceai sau iaurt, în funcție de dieta voastră.

Valori nutriționale (per 100 g)

  • 51 kilocalorii
  • 7 g proteine
  • 35 g de grăsimi
  • 70 g de carbohidrați

Note și sugestii

Banana poate fi înlocuită în această rețetă cu piure de mere (obținut din mere gătite și pasate fin). Dacă aveți intoleranță la lactoză, laptele de vacă poate fi înlocuit cu o băutură vegetală la alegere. Cea mai potrivită este băutura de cocos (lapte gras de cocos).

Dacă aveți diabet, va trebui să țineți cont de numărul de calorii și carbohidrați din această rețetă și să consumați brioșele cu moderație. Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete asemănătoare, pe care vă recomand să le încercați.

Sursă: Kochen zu Hause

Tort de ciocolată, slab în calorii și carbohidrați – potrivit pentru dieta keto, diabet

by februarie 10, 2026

Acest tort slab în calorii și carbohidrați este ideal pentru persoanele care au diabet, țin dieta ketogenică sau vor să piardă în greutate în cadrul un regim alimentar special.

Blatul nu conține făină de grâu, zahăr rafinat sau lactate. Este potrivit și pentru cei care au intoleranță la gluten sau intoleranță la lactoză.

Tort de ciocolată, slab în calorii și carbohidrați – rețetă

Ingrediente pentru blat

  • 4 ouă
  • 40 g de făină de cocos
  • 30 g de cacao pudră
  • 2 lingurițe de semințe de in
  • 10 g praf de copt
  • 200 g de mere gătite și pasate (sos, piure)
  • îndulcitor după gust

Ingrediente pentru cremă

  • 300 g de lapte de cocos la conservă (gras)
  • 200 g de ciocolată neagră (fără zahăr)

Mod de preparare

Spargeți ouăle într-un bol și bateți-le cu mixerul 2-3 minute, sau până se transformă într-o spumă albicioasă. Trebuie să crească de cel puțin 2 ori în volum. Adăugați îndulcitorul și omogenizați.

Pregătiți merele. Curățați-le de coji și de cotoare. Gătiți-le după preferință (fierte în apă, la aburi, în cuptor). Când s-au înmuiat, pasați-le cu blenderul vertical pentru a le transforma într-o pastă fină. Incorporați treptat piureul de mere în compoziția de ouă, amestecând cu mixerul.

Măcinați semințele de in prin râșnița electrică de cafea și transferați-le într-un bol. Adăugați restul ingredientelor uscate, trecute prin sită: făina de cocos, pudra de cacao și praful de copt. Amestecați-le bine cu un tel.

Incorporați amestecul de ingrediente uscate în compoziția de ouă și mere, amestecând ușor cu o spatulă, de jos în sus pentru a păstra aluatul cât mai aerat. Transferați-l într-o formă rotundă mică (inel culinar de 16 cm) și nivelați cu spatula. Coaceți în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru circa 45-50 de minute. Lăsați blatul la răcit complet și apoi tăiați-l în trei.

Între timp, pregătiți crema. Puneți laptele de cocos într-un ibric, pe aragaz la foc mic. Când începe să clocotească, dați-l deoparte și adăugați ciocolata ruptă bucăți. Amestecați energic, până când aceasta se topește complet.

Întindeți crema răcită între feliile de blat și îmbrăcați la final tortul într-un strat subțire de cremă. Îl puteți decora cu fructe, nuci sau fulgi de migale. Se poate servi imediat.

Note și sugestii

Dacă vreți să reduceți și mai mult conținutul de calorii și carbohidrați din rețetă, folosiți 6 albușuri în loc de 4 ouă întregi la prepararea blatului.

Pe post de îndulcitor puteți folosi stevia, eritritol sau green sugar – lichide sau granulate.

Valori nutriționale

Acest tort cântărește în jur de 1 kg. 100 de grame are circa:

  • 237,24 kilocalorii
  • 9,20 g de proteine
  • 14,26 g de grăsimi
  • 17,26 g de carbohidrați

Sursă: Kochen zu Hause

Cafeaua verde – cum te ajută dacă ai diabet, colesterol sau tensiune mărită

by februarie 4, 2026

Cu siguranță mulți dintre voi consumați cafea în mod obișnuit. Știați însă că cel mai bun tip de cafea nu este cea prăjită, ci cea verde, neprocesată termic? Cafeaua verde s-a dovedit benefică în afecțiunile metabolice datorită conținutului de acid clorogenic.

Studiile sugerează că o doză de circa 500 mg pe zi de extract de cafea verde (acid clorogenic) produce o îmbunătățire a controlului glicemic. Rezultatele sunt încă inconsistente, dar promițătoare și sugerează că această plantă ar putea fi folosită ca adjuvant în afecțiunile cardio-metabolice.

Rezultate cheie din studiile pe cafeaua verde și diabet

Controlul zahărului din sânge Studiile clinice indică faptul că extractul de cafea verde (acidul clorogenic) poate reduce semnificativ glucoza a jeun și indicele HOMA-IR (un indicator al rezistenței la insulină) în diabetul de tip 2. Concentrația ridicată de acid clorogenic din cafeaua verde crudă, neprăjită este cea care produce efectele anti-hiperglicemiante și antioxidante.

Beneficii metabolice Potrivit unui studiu apărut în Jurnalul „Frontiers in Nutrition”, acidul clorogenic îmbunătățește profilul lipidelor, scăzând trigliceridele și crescând colesterolul bun (HDL) la pacienții cu diabet de tip 2, supraponderalitate sau obezitate. Totodată, acest compus contribuie la reducerea tensiunii arteriale la persoanele care suferă de diabet sau sindrom metabolic.

După 10 săptămâni de administrare, acidul clorogenic a scăzut notabil greutatea corporală și indicele de masă corporală comparativ cu placebo. Pacienții care au primit acest extract au avut o concentrație mai mică a glucozei a jeun. Un alt studiu, publicat în 2024 în „Journal of Human, Earth and Future” concluzionează că extractul de cafea verde poate fi considerat un aliment funcțional cu rezultate promițătoare în prevenirea diabetului, ca agent antioxidant și antiinflamator.

Alimentele funcționale și nutriția în general devin strategii tot mai căutate în prevenirea și reducerea incidenței diabetului. Cafeaua verde și compusul ei principal – acidul clorogenic – au atras intens atenția cercetătorilor în ultimii ani, datorită capacității lor de a reduce riscul de multe boli inflamatorii, inclusiv diabetul.

Potrivit studiului menționat mai sus, acidul clorogenic a demonstrat proprietăți anti-hiperglicemiante, manifestate prin inhibarea absorbției colesterolului, digestiei lipidelor și activității lipazei pancreatice și modularea căilor inflamatorii.

Cafea verde cu efect metabolic

Cafeaua verde nu trebuie privită și utilizată ca un tratament standard sau singular pentru diabet, ci ca o terapie complementară, sau ca un adjuvant în cadrul unei diete sănătoase.

Dacă luați medicamente pentru scăderea glicemiei, consultați medicul diabetolog sau monitorizați glicemia pe durata consumului de cafea verde. Un mod plăcut de a consuma cafea verde este sub forma unei băuturi agreabile, precum Caffe Verde de la firma italiană Equilibra. Acest supliment concentrat susține metabolismul, detoxifierea organismului și drenajul lichidelor corporale.

Pe lângă cafea verde, conține și ceai verde, mesteacăn, păpădie, inulină și ananas.   Această combinație de ingrediente are efecte tonice, de reglare a metabolismului și a greutății corporale. Cafeaua verde de la Equilibra are un gust plăcut de ananas. Acest fruct nu este inclus în formulă doar pentru savoare, ci și pentru acțiunea sa depurativă și digestivă. Ananasul ajută la reglarea circulației sangvine periferice și reducerea senzației de picioare grele. Formula concentrată se diluează în apă și se consumă pe parcursul zilei.

Glicemic Suport

Un alt supliment care conține cafea verde sub formă de extract de acid clorogenic 50% este Glicemic Suport de la firma Bioelemente. Acest supliment este unul din cele mai complexe și complete produse naturale pentru reglarea glicemiei, având la bază 21 de componente active.

Surse articol:

1. Khalili-Moghadam S, Hedayati M, Golzarand M, Mirmiran P. Effects of green coffee aqueous extract supplementation on glycemic indices, lipid profile, CRP, and malondialdehyde in patients with type 2 diabetes: a randomized, double-blind, placebo-controlled trial. Front Nutr. 2023 Nov 16;10:1241844. doi: 10.3389/fnut.2023.1241844. PMID: 38035358; PMCID: PMC10687413.

2. Duangjai, A., Rawangkan, A., Siriphap, A., Kiddee, A., Yosboonruang, N., & Yosboonruang, A. (2024). A Promising Functional Food for Diabetes Prevention, Antioxidation, and Anti-inflammation of Green Coffee Bean Extract. Journal of Human, Earth, and Future, 5(1), 100–110. https://doi.org/10.28991/HEF-2024-05-01-08

Brioșe cu mere în loc de unt și zahăr – fără lactate și gluten

by februarie 3, 2026

Dacă vă doriți un dulce de casă, sănătos și totodată gustos, vă sugerez să încercați aceste brioșe cu mere în loc de unt și zahăr. Se prepară foarte ușor și nu aveți nevoie de multe ingrediente. Rețeta este adaptată pentru persoanele care nu pot consuma gluten sau lactate.

Aluatul se prepară cu făină de năut, tărâțe de psyllium și pudră de cacao. Aceste ingrediente înlocuiesc făina clasică de grâu. Făina de năut joacă aici rol de liant, iar tărâțele de psyllium fac ca textura aluatului să fie mai bună și mai pufoasă.

Brioșe cu mere fără zahăr și gluten – rețetă

Ingrediente

  • 2 mere medii
  • 2 ouă
  • 40 g de pudră de cacao
  • 2 linguri de făină de năut
  • 1 linguriță de tărâțe de psyllium
  • 1/2 linguriță de praf de copt
  • 20 g de ulei de cocos
  • stevia, eritritol sau alt îndulcitor potrivit

Mod de preparare

Curățați merele de coajă și tăiați-le cubulețe. Puneți-le în vasul unui mini-robot cu lama S și adăugați ouăle. Mixați până rezultă o compoziție lichidă, omogenă. Transferați compoziția într-un bol. Adăugați uleiul de cocos (topit în prealabil) și amestecați cu telul. Incorporați pudra de cacao și făina de năut, trecute prin sită.

Adăugați praful de copt și tărâțele de psyllium. Amestecați cu o paletă, până la omogenizarea ingredientelor. Gustați compoziția și dacă nu vi se pare suficient de dulce, puneți câteva picături de stevia, sau alt îndulcitor adecvat pentru dieta dvs. Opțional, se pot insera bucăți de ciocolată, nuci sau migdale tocate, merișoare, sau orice alte fructe uscate doriți.

Distribuiți aluatul în 6-8 forme de brioșe. Nivelați deasupra și dați-le în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru 40-45 de minute. Scoateți tava și după ce brioșele s-au răcorit, le puteți elibera din forme. Este recomandat să așteptați ca acestea să se răcească de tot înainte de a le tăia sau consuma, deoarece nu conțin gluten și este posibil să devină ușor umede.

Note și sugestii

Aromatizați brioșele cu coajă rasă de lămâie sau portocală, cu extract de vanilie, rom sau migdale, sau cu alte arome. Pudra de cacao poate fi înlocuită cu pudră de carob (roșcove), care este potrivită și pentru copiii mici.

Brioșele pot fi consumate cu un sirop de fructe, piure de fructe, gem fără zahăr, sirop de ciocolată, sau simple.

Valori nutriționale

O brioșă are în medie 60-65 de grame. Iar 100 de grame de brioșe conțin în medie următoarele valori nutriționale.

  • 167.70 kilocalorii
  • 6.36 g de proteine
  • 7,57 g de grăsimi
  • 19,27 g de carbohidrați

Sursă: Kochen zu Hause

Tort „invizibil” cu mere – fără zahăr, făină, ouă sau ulei!

by ianuarie 27, 2026

Aceasta este una din cele mai simple rețete de tort de casă pe care o puteți încerca data viitoare când aveți o ocazie specială. Dar nu numai! Un desert făcut în casă va fi întotdeauna apreciat în rândul familiei, mai ales în weeked-uri sau când vă întâlniți cu cei dragi în jurul mesei.

Se numește tort „invizibil” cu mere deoarece straturile de mere sunt mai pronunțate și vizibile, în timp ce aluatul este foarte subțire și puțin cantitativ. 

Nu este un tort clasic, cu cremă, ci mai curând o prăjitură. Se prepară doar din fulgi de cereale și mere. Nu conține ouă, nici ulei, nici zahăr adăugar sau făină de grâu. Iar dacă aveți intoleranță la lactoză, înlocuiți laptele cu băutură vegetală (ex. de ovăz, de cocos, de migdale, de orez etc.).

Pare o rețetă prea simplă pentru a fi reușită, nu-i așa? Încercați și veți vedea! Dacă nu aveți fulgi de hrișcă, puteți folosi fulgi de ovăz. Merele pot fi înlocuite cu pere sau gutui. Glicemic Suport Tort invizibil cu mere – rețetă Ingrediente

  • 350 g de mere (fără coajă și cotoare)
  • 100 g de fulgi de hrișcă
  • 170 ml de lapte sau băutură vegetală
  • 2-3 linguri de suc de lămâie
  • 1 vârf de cuțit de turmeric
  • opțional: scorțișoară, vanilie, coajă de lămâie sau portocală

Mod de preparare Puneți fulgii de cereale într-un bol. Turnați laptele, puneți turmericul și amestecați. Merele decojite și curățate de cotoare se dau prin mandolină sau se taie felii cât de subțiri posibil. Se pun într-un bol și se stropesc cu zeamă de lămâie proaspăt stoarsă. Se adaugă scorțișoara și mirodeniile selectate de voi (vanilie, coajă de citrice etc.).

 

Turnați aluatul peste merele feliate și amestecați cu o lingură, ca să se acopere bine. Pregătiți apoi tava. Pentru această rețetă este indicat să folosiți o tavă mică, de 16 cm. Cel mai bine este să utilizați un inel culinar, sau o tavă cu pereții detașabili. Tapetați vasul cu hârtie de copt și ungeți cu ulei.

Turnați compoziția în tavă și presați ușor cu dosul lingurii, pentru a obține un strat cât mai compact. Puteți presara deasupra nuci mărunțite, fulgi de migdale sau fulgi de cocos.

Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius. Coaceți tortul circa 40 de minute, sau până se coace bine. Faceți testul cu scobitoarea. Este indicat să lăsați tortul să se răcească de tot înainte de a-l tăia. Vă sfătuim ca după răcire să îl puneți în frigider, ca să stea la rece 3-4 ore, sau peste noapte.

Sursă rețetă: Mammaveg

Subscribe to our newsletter

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Proin porttitor nisl nec ex consectetur.

      Cart