Ardeiul iute și efectele sale benefice în diabet
Diabetul devine o afecțiune tot mai frecventă, care, în lipsa unui tratament corect, poate avea urmări dintre cele mai grave. Tot mai mulți oameni au fost diagnosticați cu această boală, și aceștia ar fi bine să înțeleagă cât de importantă este schimbarea stilului de viață. Un regim alimentar corect contează enorm, iar printre alimentele sau condimentele care îți pot fi de mare ajutor, acum, se află și ardeiul iute.
Cum poate ajuta ardeiul iute în diabet?
Un studiu a arătat că un consum regulat de ardei iute ajută la scăderea ritmului cardiac și reduce cantitatea de insulină necesară pentru controlul zahărului din sânge. Potrivit cercetătorului Sibella King, beneficiile pot fi și mai pronunțate pentru cei cu diabet zaharat provocat de stilul de viață.
Respectă întocmai recomandările
După cum am amintit, în lipsa respectării unui tratament sau a unei diete, diabetul poate avea multe consecințe negative, chiar letale. De aceea, din momentul în care ai primit acest diagnostic, este important să înțelegi că trebuie să renunți la tot ce îți dăunează și să faci schimbările care se impun.
Tipuri de diabet
După cum probabil știi, există două tipuri de diabet, diabetul de tip I – prezent la aproximativ 10% dintre cei diagnosticați cu această afecțiune medicală, și diabetul de tip II, întâlnit la circa 90% din totalul persoanelor cu diabet.
Monitorizează-ți mereu valorile glicemiei
Cei care au primit deja diagnosticul de diabet sau prediabet știu prea bine cât de important este să îți monitorizezi cu atenție valorile glicemiei. În cazul valorilor mari ale acesteia, efectele negative sunt destul de numeroase, și printre cele mai întâlnite sunt afecțiuni cardiovasculare, probleme cu vederea, boli renale și nu numai. O mai mare atenție acordată alimentației este esențială, iar ardeiul iute se numără printre aliații tăi de nădejde în acest caz.
Ardeiul iute poate preveni diabetul de tip II
În urma unor studii medicale s-a observat că ardeiul iute poate contribui la prevenirea diabetului de tip II. Se pare că atunci când este consumat în mod regulat, ardeiul iute determină organismul să nu mai simtă nevoia să secrete insulină. În acest fel, după mese, nivelul glucozei din sânge este mult redus, și știm cu toții ce înseamnă asta!
Glicemic Suport, ajutorul tău în caz de nevoie
Pentru că nu toată lumea poate suporta gustul specific pe care îl are ardeiul iute, dar ar vrea totuși să aibă parte de efectele sale pozitive, o soluție este consumul de suplimente alimentare care îl conțin. Și pentru că tot vorbim despre diabet, unul dintre cele mai bune suplimente de pe piață este și Glicemic Suport care, împreună cu un stil de viață sănătos, mișcare și respectarea tratamentului indicat de medic, reprezintă cea mai bună metodă pentru a avea o viață normală. Îl poți găsi chiar aici, iar printre efectele sale benefice se află:
- Adjuvant pentru menținerea glicemiei în limite normale;
- Stimulează funcționarea pancreasului;
- Ajută la regenerarea celulelor beta-pancreatice;
- Stimulent al metabolismului glucidelor;
- Îmbunătățește funcțiile sistemului circulator;
- Ajută la reducerea colesterolului și reglarea greutății corporale;
- Stimulent gastric și hepatic.
Reduce durerile cauzate de artrită
Beneficiile pentru starea de bine pe care le are ardeiul iute sunt mult mai numeroase, printre ele aflându-se și faptul că poate diminua foarte eficient durerile cauzate de artrită. De asemenea, cu ajutorul lui, neplăcerile cauzate de psoriazis şi neuropatia diabetică sunt mult diminuate.
O mai bună sănătate a inimii
Oamenii de știință au reușit să demonstreze că ardeiul iute este excelent atunci când vrei să reduci valorile mari ale colesterolului ”rău” și ale trigliceridelor. Dacă știi că ai astfel de probleme, consumă-l în mod regulat și vei reuși chiar să previi și formarea cheagurilor de sânge. Sună chiar bine, nu?
Îmbunătățirea digestiei
Ardeiul iute este printre alimentele care contribuie la îmbunătățirea digestiei, dar și la stimularea poftei de mâncare. Îl poți folosi cu încredere, pentru că vei simți foarte rapid efectele benefice ale acestuia în acest sens. Atenție însă, nu exagera cu consumul de ardei iuți, pentru a nu avea parte și de alte efecte, mai puțin pozitive.
Întărirea sistemului imunitar
Cei mai mulți ardei iuți sunt de culoare roșie, și numai când îi privești parcă simți cum te trec toate căldurile. Culoarea aprinsă a acestora este data de conținutul ridicat de beta-caroten, la care se mai adaugă și o bună doză de vitamina C. Aceste două substanțe sunt esențiale atunci când îți dorești un sistem imunitar puternic, gata să răspundă în mod corect provocărilor la care este supus în fiecare zi. Și este cineva dintre noi care nu își dorește așa ceva?
Contribuie la prevenirea cancerului de prostată
Sunt destui bărbați care ajung să sufere din cauza acestei probleme de sănătate. Și, cum afirmația că este mai ușor să previi decât să tratezi este o realitate, vei înțelege imediat și de ce am amintit-o. Capsaicina conținută de ardeiul iute este cea care, potrivit oamenilor de știință, distruge celulele tumorale care pot cauza cancerul de prostată. Au fost realizate numeroase studii și s-a observat că în doar patru săptămâni, se reușește stoparea creșterii celulelor canceroase responsabile de cancerul de prostată, iar dimensiunile tumorilor existente au fost mult reduse. S-a concluzionat că administrarea de trei ori pe săptămână a 400 mg de capsaicină este dozajul necesar în acest caz.
Te scapă de kilogramele în plus
Excesul ponderal nu reprezintă doar o problemă legată de aspectul fizic, ci și una care poate favoriza sau chiar agrava anumite afecțiuni. Prin urmare, pe cât posibil, încearcă să nu lași kilogramele în plus să se transforme într-o povară. Pentru a slăbi mult mai rapid – oare este cineva la dietă care să nu-și dorească asta – ardeiul iute este și de această dată la datorie. Poți opta să îl consumi proaspăt sau în suplimente alimentare, după cum consideri că îți este pe plac.
Prevenirea ulcerului de stomac
Până nu demult, cei care sufereau de ulcer gastric evitau consumul de ardei iute deoarece îl considerau responsabil de agravarea problemelor. În mod surprinzător, în urma unor studii medicale mai aprofundate, s-a constatat că, de fapt, ardeiul iute nu cauzează ulcer, ci chiar te ajută să îl previi. Rolul acestuia este chiar mai important, în sensul că distruge bacteriile rele și chiar stimulează secreția de sucuri gastrice care au rol protector al stomacului.
Reduce valorile mari ale tensiunii arteriale
Există multe alimente pe care, dacă le consumi, poți ține sub control valorile ridicate pe care le poate avea tensiunea arterială. Printre acestea se află și ardeiul iute, considerat foarte eficient și pentru curățarea arterelor.
Pe curând. Cu drag,
Vasile Neacșa
Ce să bei pentru sănătatea ficatului? 7 băuturi care oferă protecție hepatică
Ficatul este unul dintre cele mai importante organe ale organismului și are un rol esențial în proce...
Alimentația adaptată diabetului care contribuie la un control mai bun al glicemiei
Pentru persoanele diagnosticate cu diabet, alimentația joacă un rol important în menținerea glicemie...
Cheesecake cu afine, fără zahăr și făină – rețetă fără coacere în cuptor
Dacă ești diabetic și ai poftă de ceva dulce, nu trebuie neapărat să renunți la desertul mult dorit....
Supa de pui – confort, hidratare și nutrienți într-un singur bol
Toamna își intră treptat în drepturi, școala a început, iar odată cu răcirea vremii apar și primele...
Tort cu fructe de pădure, fără zahăr adăugat – rețetă de vară, fără coacere
Acest tort cu fructe de pădure este un desert cremos, răcoritor și cu puțini carbohidrați, perfect p...
Tartă de vară cu iaurt și fructe – rețetă fără zahăr
Vara parcă ne dorim deserturi mai ușoare, răcoritoare și pline de fructe. Această tartă este o varia...
Salată cu ton, fasole verde și ou – rețetă pentru diabetici
În zilele călduroase de vară, mesele ușoare și răcoritoare sunt adesea mai ușor de consumat decât pr...
Salată mediteraneană cu năut, avocado și legume de vară – rețetă pentru diabetici
În zilele călduroase, organismul are nevoie de preparate ușoare, hrănitoare și bogate în apă. Aceast...
Înghețată cremoasă cu afine și iaurt grecesc – rețetă fără zahăr adăugat
Vara este momentul perfect pentru un desert răcoritor, iar vestea bună este că și persoanele cu diab...
Cum influențează somnul glicemia? Ghid complet pentru persoanele cu diabet
Majoritatea persoanelor cu diabet acordă o atenție deosebită alimentației, tratamentului și activită...



