Blog – Left Sidebar

Diabetul și cancerul. Ce legătură poate fi între cele două?

by august 8, 2022

Diabetul și cancerul! Două afecțiuni deosebit de grave, care influențează viața tot mai multor oameni. Oare există vreo legătură între cele două? Ce poți face pentru a preveni, sau măcar pentru a ține sub control cele două boli? La aceste întrebări încercăm să îți răspundem în rândurile următoare. 

Diabetul, asociat cu risc ridicat de cancer

 

Potrivit unui studiu publicat în cunoscuta revistă ”Diabetes”, la care au participat foarte mulți oameni diagnosticați cu diabet, s-a ajuns la concluzia că diabetul de tip 2 este asociat cu un risc ridicat de cancer, atât la bărbați, cât și la femei.

De fapt, încă de ceva vreme se sugera că diabetul și cancerul ar putea avea o legătură, dar până acum nu s-au făcut studii aprofundate în acest sens.

Este și logic, de altfel, atât timp cât degradarea celulelor organismelor se produce progresiv, având la bază o mulțime de factori, cum ar fi poluarea, fumatul, stresul, factorii genetici, dar mai ales nutriția deficitară. Această degradare trece prin diferite faze, cum ar fi scăderea imunității, oboseala cronică, inflamația cronică, stresul oxidativ celular, bolile cardio-vasculare, diabetul, demența senilă (Alzheimer), boala Parkinson, scleroza multiplă, cancerul.

Printre cei mai importanți factori care contribuie la degradarea, oxidarea și distrugerea celulelor, enumerăm 

Risc crescut de cancer de prostată

În rândul bărbaților, în urma analizării asocierii care se produce între diabet și cancer, s-a observat un risc mai ridicat de a fi diagnosticat cu cancer de prostată. Mai exact, cei care sufereau deja de diabet aveau cu 86% șanse mai mari de a dezvolta acest tip de cancer. Pe lista de tipuri de cancer la care sunt predispuși bărbații diabetici se mai află leucemia, cancerul de piele, cancerul renal, de ficat, limfom, tiroidian, pancreatic, de stomac, colorectal și pulmonar. 

Cancerul nazofaringian, mai frecvent în rândul femeilor cu diabet
A urmat, mai apoi, analiza situației în cazul femeilor. Și de această dată s-a observat că diabetul și cancerul au o anumită legătură. Astfel, în cazul reprezentantelor sexului frumos cu diabet s-au observat mai multe cazuri de cancer nazofaringian, urmat de cel de ficat, tiroidian, pulmonar, esofagian, pancreatic, uternin, mamar, de stomac, limfom și leucemie. 

Diabetul și cancerul pot fi și trebuie să fie învinse
Un stil de viață sănătos este esențial atunci când vrei să ții sub control diabetul și cancerul. Așadar, printre multele schimbări pe care trebuie să le faci, una dintre ele se referă la stilul alimentar. Numeroase studii medicale au ajuns la concluzia că dieta ketogenică este cea mai bună în acest sens. 

Mai mult decât o dietă, un stil de viață

În cadrul dietei ketogenice se consumă puțini carbohidrați, iar corpul trece printr-o perioadă de adaptare, în care produce corpi cetonici. Cei care suferă de diabet știu prea bine ce înseamnă asta, și cât de important este să îți ții sub control valorile glicemiei. Este o necesitate, nicidecum un moft, respectarea recomandărilor medicului specialist, la care se adaugă și suplimentul Glicemic Suport. Avem de a face cu un supliment alimentar pentru reglarea nivelului de zahăr în sânge, a cărui acțiune benefică este confirmată de mii de consumatori și pe care îl găsești chiar aici.

Acțiunile acestuia sunt excelente pentru a te ajuta să treci cu bine peste multe manifestări neplăcute atunci când suferi de diabet, deoarece:

  • Este un excelent adjuvant pentru menținerea glicemiei în limite normale;
  • Stimulează funcționarea pancreasului;
  • Ajută la regenerarea celulelor beta-pancreatice;
  • Bun stimulent al metabolismului glucidelor;
  • Îmbunătățește funcțiile sistemului circulator;
  • Ajută la reducerea colesterolului și reglarea greutății corporale;
  • Stimulent gastric și hepatic.

Un ajutor oferit de natură

După cum bine știi, există numeroase plante cu efecte anti-tumorale, și care pot fi folosite inclusiv pentru a preveni apariția cancerului. În același timp, este imposibil ca o persoană să le poată consuma pe toate, și în doza optimă necesară. De aceea, mai mulți cercetători din SUA, în colaborare cu medici români, au cooperat și au creat un produs 100% natural, produs care se dovedește un ajutor neprețuit atunci când vine vorba de a sprijini sistemul imunitar și de a opri procesele degenerative care duc la instalarea cancerului. Îl poți găsi chiar aici.

Efecte remarcabile

Deocamdată, în mod oficial, un supliment alimentar nu poate fi recunoscut drept remediu împotriva cancerului, din cauza limitărilor legale. Cu toate acestea, tu îl poți administra în paralel cu terapia clasică, sau pur și simplu pentru a stopa procesele degenerative. Efectele sale benefice sunt remarcabile, și printre acestea se află:

  • contribuie la reducerea proliferării celulelor tumorale
  • reglează activitatea sistemului imunitar afectat de chimioterapie
  • reduce semnificativ procesele de oxidare celulară (stres oxidativ)
  • reglează circulația sangvină și nu numai.

Într-o afecțiune gravă precum cancerul, tratamentul nu poate fi niciodată suficient de sigur, cu absolut nici o metodă terapeutică. Alegerea unui tratament natural pentru cancer ar fi bine să aibă în vedere complexitatea cât mai ridicată a remediului. Atunci când ingredientele sunt alese în baza unei îndelungate experiențe de producție și după testări îndelungate, rezultatul poate fi remarcabil.

Dieta ketogenică, perfectă pentru mai multe afecțiuni

Există numeroase alte afecțiuni, nu doar diabetul și cancerul, unde dieta ketogenică se dovedește cea mai bună alegere. În rândurile următoare vei afla ceva mai multe despre acest aspect.

Te scapă de kilogramele în plus
Indiferent de motivul pentru care vrei să mai dai jos dintre kilogramele excedentare, dieta ketogenică este o metodă bună de a slăbi ușor, rapid și mai ales, fără înfometare. Ai putea să vrei ceva mai mult?

Indicată în caz de diabet și cancer
Cel mai probabil, știi deja că nesuferitele celule canceroase se hrănesc cu zahăr. Atunci când organismul nu mai are parte de carbohidrații din care să-și ia doza de zaharuri, aceste celule nu mai au cu ce să se alimenteze. Prin urmare, boala nu mai poate avansa, iar în unele cazuri se poate intra și într-o remisie parțială. Discută cu medicul tău oncolog acest aspect și vezi dacă nu cumva e vorba despre cea mai bună dietă pe care o poți urma în această perioadă dificilă.

Chiar și în cazul bolnavilor de diabet este indicat acest stil de viață, deoarece se reduce semnificativ nivelul de zahăr din sânge și al necesarului de insulină, iar acest aspect are nenumărate avantaje.

Tulburările neurologice
În urma mai multor studii medicale s-a ajuns la concluzia că dieta ketogenică este cea câștigătoare. Chiar și în cazul pacienților care sufereau de afecțiuni grave precum Parkinson, Alzheimer, unele forme de epilepsie, ADHD, autism, s-a constatat o îmbunătățire semnificativă a vieții și o reducere a simptomelor neplăcute.

Alimente permise în cadrul dietei ketogenice
Uleiul de floarea soarelui ar trebui să dispară din dieta ta, și să optezi în schimb pentru cel de măsline extravirgin, uleiul de avocado, ulei de nuci de macadamia, uleiul de susan sau de in, toate presate la rece. Acestea nu trebuie folosite pentru a prăji alimentele, ci pentru a da un gust bun sosurilor tale sau o aromă deosebită salatelor de legume. 

Pește
Consumul de pește este încurajat în dieta keto, iar peștele gras este chiar indicat. Cel mai bine îl consumi fiert, la cuptor, sau la abur, evitând prăjirea. Recomand să ocolești și conservele care conțin sos de roșii, pentru că aduci în plus carbohidrați de care nu ai nevoie atunci când vrei să controlezi diabetul și cancerul.

Carne
Stilul keto chiar este cea mai bună dietă, deoarece poți consuma și carne. Încearcă să consumi, pe cât posibil, produse organice și să eviți carnea procesată .

Ouă
Ouăle sunt considerate alimentul complet, așa că le poți consuma cu încredere. Cele mai bune sunt cele organice, dar știai deja asta.

Brânzeturi și lactate grase
Pe lista de alimente permise se află untul, smântâna, iaurtul grecesc, orice fel de iaurt nedegresat, mascarpone, brânzeturi grase. În schimb, laptele simplu nu îți este permis, și uită și de cașcaval, feta, mozzarella, brânză brie sau cu mucegai.

Legume
Lista de legume permise este una destul de generoasă, și conține conopidă, avocado, varză (roșie sau albă), broccoli, dovlecel, spanac, sparanghel, kale, fasole verde, varză de Bruxelles, castravete, dovlecei, vânătă, roșie, avocado, măsline, țelină, salată verde, ardei, ciuperci, usturoi, dovleac, alge.

Făină
Chiar dacă este vorba despre o dietă, uneori mai vrem și ceva dulce. Cum orice prăjitură, brioșă sau clătită făcută în casă are nevoie și de făină, o poți folosi pe cea de cocos, migdale sau chiar in. Mare atenție la calculul carbohidraților și la îndulcitorul folosit! Se recomandă extractul de stevia sau sucraloza.

Condimente

Cu ajutorul condimentelor, mâncarea este mult mai delicioasă, așa că poți folosi cu încredere sare, sare roz de Himalaya, piper (negru, cayenne, alb), scorțișoară ceylon, ghimbir, chilli, rozmarin, pătrunjel, oregano, busuioc, mentă etc.

Pentru orice nelămurire sau sugestie legată de tema acestui articol sau de remediile sugerate, nu ezita, te rog, să iei legătura cu mine.

Pe curând. Cu drag,

Vasile Neacșa 

Știai despre această cauză a diabetului?

by iulie 1, 2022

Foarte multe studii din ultimii ani arată o legătură strânsă între calitatea nutriției și starea de sănătate. Din păcate, în zilele noastre, cei mai mulți dintre noi consumă cantități uriașe de acizi grași omega 6, în timp ce consumul de alimente cu conținut ridicat de omega 3 a ajuns la cel mai scăzut nivel din istorie.

Cum să-ți reglezi raportul dintre Omega 6 și Omega 3

Diabetul de tip 2 se află printre afecțiunile cronice a căror apariție și evoluție este cauzată și influențată de dezechilibrul dintre acizii grași omega 6 și omega 3 consumați zilnic. Cercetătorii au constatat că un raport distorsionat al acestor acizi grași polinesaturați poate fi unul dintre cele mai dăunătoare aspecte ale dietei civilizației actuale.

Totuși, poate fi destul de anevoios să realizezi echilibrul acestora în alimentație, dar și mai greu ar putea fi să afli cât este raportul dintre omega 6 și omega 3 în sânge. Pentru a afla cum să-ți ușurezi realizarea acestui deziderat te invit să citești acest articol care s-ar putea să îți schimbe viața în bine.

De ce să ții cont de consumul de acizi grași omega 6 și omega 3?

Acizii grași omega 6 și omega 3 sunt denumiți grăsimi polinesaturate deoarece au multe legături duble (poli=multe).

Corpul tău nu are enzimele necesare pentru a produce acești acizi grași , așa că trebuie să-i obții din alimentația  ta zilnică. Dacă nu reușești să-i aduci prin dieta ta, vei dezvolta o deficiență și te vei îmbolnăvi. De aceea sunt numiți acizi grași „esențiali”. Mai mult decât atât, acești acizi grași sunt diferiți de majoritatea altor grăsimi. Nu sunt grăsimi folosite pur și simplu pentru energie sau depozitate ca rezerve, ci sunt active biologic și au roluri importante în procese precum coagularea sângelui și inflamația.

Când te gândești la diabet și la cauzele sale, sau la echilibrarea sa, îți vin în minte glucidele, dulciurile, făinoasele, nu-i așa? Cine s-ar fi gândit că printre principalele cauze ale instalării diabetului de tip 2 s-ar putea număra și dezechilibrul dintre aportul de omega 6 și omega 3? Principala cauză este aceea care constă în diferența dintre acțiunile specifice ale acizilor grași omega-6 și omega-3. Oamenii de știință cred că omega-6 sunt pro-inflamatorii, în timp ce omega-3 sunt antiinflamatorii. Desigur, inflamația este esențială pentru supraviețuirea ta. Te ajută să-ți protejezi corpul de infecții și răni, dar poate provoca, de asemenea, daune severe și poate contribui la apariția bolilor atunci când se prelungește, devenind cronică sau excesivă.

De fapt, inflamația cronică poate fi unul dintre factorii principali ai celor mai grave boli moderne, inclusiv bolile de inimă, sindromul metabolic, diabetul, artrita, Alzheimer și multe tipuri de cancer. Oamenii de știință au emis ipoteza că o dietă bogată în omega-6, dar săracă în omega-3 crește inflamația, în timp ce o dietă care include cantități echilibrate din cele două tipuri de acizi grași esențiali va reduce inflamația.

Mai multe sute de studii publicate pe site-ul Bibliotecii Medicale a Guvernului SUA, Pubmed, menționează faptul că organismul uman a evoluat zeci de mii de ani cu un echilibru de 1:1 între omega 6 și omega 3, și doar în ultimii 150 de ani a început dezechilibrarea acestui raport, crescând accelerat în ultimele zeci de ani și ajungând în anumite zone chiar la 30:1. Cei care urmează o dietă occidentală mănâncă de obicei mult prea mulți omega-6 în comparație cu omega-3. Mulți cred că aceasta este o problemă gravă de sănătate.

Cât de mult Omega-6 au mâncat populațiile neindustriale? 

Potrivit dr. Stephan Guyenet, raporturile tipice de omega-6 la omega-3 pentru populațiile preindustriale au variat de la 4:1 la 1:4. Vânătorii-culegători care mâncau în mare parte animale terestre consumau aceste grăsimi în proporții de 2:1 până la 4:1, în timp ce oamenii nordului, inuiții, eschimoșii,  care mâncau mai ales fructe de mare bogate în omega-3, aveau un raport de 1:4. Alte populații preindustriale se aflau undeva la mijloc.

Dovezile antropologice sugerează, de asemenea, că raportul pe care ființele umane au evoluat a fost undeva în jur de 1:1, în timp ce astăzi raportul mediu este de aproximativ 16:1. Deși aceste populații aveau o speranță de viață mai mică decât oamenii moderni, unii cercetători estimează că bolile cronice ale stilului de viață, cum ar fi bolile de inimă și diabetul, erau mult mai puțin frecvente, chiar aproape de zero. Nu numai că populațiile preindustriale au primit mult mai puțin omega-6 din dieta lor, dar au făcut și mai mult efort fizic, au mâncat mai puțin zahăr și nu au avut acces la mâncarea procesată modernă.

Toți acești factori ar putea explica procentele mai scăzute ale bolilor stilului de viață modern în rândul populațiilor preindustriale. Cunoșteam de mult timp unele dintre aceste informații, aplicându-le în alimentația și stilul meu de viață, dar ceea ce am descoperit în ultima perioadă aproape că m-a speriat, și mi-a întărit convingerea că prevalența diabetului în rândul populației României, dar și la nivel global, tinde să devină una dintre „pandemiile” cele mai dureroase și costisitoare… vezi motivul mai departe…

Raportul dintre omega 6 și omega 3 în sângele populațiilor actuale din diferite zone

În timp ce media globală cunoscută în acest moment este în jurul valorii de 16:1 între omega 6 și omega 3, dacă mai comparăm această statistică și cu longevitatea sau speranța de viață a diferitelor popoare, longevitatea pare legată direct de dezechilibrele acestea. Să vedem… O prestigioasă companie scandinavă, implicată în studiul, testarea, și corectarea dezechilibrelor omega 6/omega 3 cauzate de alimentație, a efectuat la nivel global, printr-un parteneriat cu un celebru laborator independent, peste 800.000 de teste de sânge. Dintre aceste rezultate am selectat media următoarelor țări, realizată pe baza a mii sau zeci de mii de analize trimise din fiecare țară:

Japonia, cu cea mai longevivă populație din lume, raport omega 6/omega 3 – 8,4:1

Norvegia, cu cea mai longevivă populație din Europa, raport omega 6/omega 3 – 11,1:1

Franța, sub media Europeană, de 16:1,  raport omega 6/omega 3 – 13,3:1

Elveția, la media Europeană, raport omega 6/omega 3 – 16,4:1

România, cu rezultate extrem de negative, aproape de dublul mediei europene. Raport omega 6/omega 3 – 30,9:1, situat undeva între cel din India și China și speranța de viață cu circa 10 ani mai redusă decât în Norvegia!

Care-i baiul cu dieta occidentală modernă? Populațiile occidentale consumă cantități mari de semințe procesate și uleiuri vegetale. Unele dintre aceste uleiuri sunt încărcate cu omega-6. Tehnologia de procesare a acestor uleiuri nu a apărut decât în urmă cu aproximativ 100 de ani, iar oamenii nu au avut timp să se adapteze genetic la cantitățile mari de omega-6. Spre exemplu,  poți să-ți faci o idee despre consumului de ulei de soia în SUA, care a ajuns până la 11 kg de persoană pe an. Acesta a reprezentat 7% din totalul caloriilor consumate în anul 1999. Uleiul de soia este în prezent cea mai mare sursă de acizi grași omega-6 din SUA, deoarece este cu adevărat ieftin și se găsește în tot felul de alimente procesate. A fost constatată și o creștere  alarmantă a cantității de acizi grași omega-6 găsiți în depozitele de grăsime corporală, nivel care a crescut cu peste 200% (de trei ori) numai în ultimii 50 de ani. Astfel, grăsimile pe care oamenii le mănâncă astăzi duc la schimbări reale în corpul lor, atât în ceea ce privește depozitele de grăsime corporală, cât și sănătatea membranei celulare. O membrană celulară degradată face extrem de dificilă intrarea nutrienților necesari în celulă, iar pe de altă parte, îngreunează eliminarea deșeurilor și a toxinelor. O cantitate mare de omega-6 în membranele celulare este strâns asociată cu riscul de boli de inimă, ceea ce are perfect sens, având în vedere potențialele lor efecte pro-inflamatorii. Pe de altă parte, multe dovezi susțin efectele pozitive asupra sănătății ale acizilor grași omega-3. De exemplu, beneficiile lor asupra inimii sunt semnificative. Omega-3 pot îmbunătăți, de asemenea, starea individului în tot felul de tulburări mintale, cum ar fi depresia, schizofrenia și tulburarea bipolară. Cu toate acestea, aportul excesiv de acizi grași polinesaturați, inclusiv omega-3 și omega-6, poate avea mai multe riscuri. Legăturile duble din moleculele de acizi grași sunt foarte reactive. Ele tind să reacționeze cu oxigenul, formând reacții în lanț ale radicalilor liberi. Acești radicali liberi pot provoca leziuni celulare, care este unul dintre mecanismele din spatele îmbătrânirii și a apariției cancerului. Tot așa cum și aportul altor nutrienți trebuie să fie echilibrat pentru a nu produce neplăceri, și în cazul acizilor grași omega 6 și omega 3, cheia sănătății o reprezintă echilibrul aportului. Dacă dorești să-ți îmbunătățești raportul dintre omega-6 și omega-3, probabil că este o idee proastă să mănânci cantități mari de omega-3 pentru a compensa. Cel mai bine este să ai o cantitate relativ scăzută și echilibrată din fiecare. Întrebarea este: tu știi care este nivelul optim? Aici poți găsi sursa optimă și echilibrată de acizi grași omega 6/omega 3, dar și alte beneficii.

Evită uleiurile vegetale bogate in Omega-6

Cel mai important lucru pe care îl poți face pentru a-ți reduce aportul de omega-6 este să eviți uleiurile de semințe și vegetale procesate care sunt bogate în omega-6, precum și alimentele procesate care le conțin. Puteți vedea că uleiul de cocos, untul, untura, uleiul de palmier și uleiul de măsline sunt toate relativ sărace în omega-6. Pe de altă parte, uleiurile de floarea soarelui, porumb și soia conțin cele mai mari cantități. Este important să ne dăm seama că a beneficia de o dietă săracă în acizi grași omega-6 este un proces pe termen lung și necesită schimbări permanente ale stilului de viață. Majoritatea oamenilor stochează cantități imense de acizi grași omega-6 în grăsimea lor corporală și poate dura ceva timp pentru a scăpa de ei. Dacă ești îngrijorat de acizii grași omega-6, folosește uleiuri vegetale care conțin cantități mici de acizi grași omega-6, cum ar fi uleiul de măsline. De asemenea, ia în considerare suplimentele cu omega-3 sau mănâncă pește gras de două ori pe săptămână.

Mănâncă alimente de origine animală care sunt bogate în Omega-3

Alimentele de origine animală sunt printre cele mai bune surse de acizi grași omega-3 preformați EPA și DHA. O problemă a zilelor noastre este că animalele sunt de obicei hrănite cu furaje pe bază de cereale care conțin soia și porumb. Acest lucru reduce conținutul lor de omega-3, astfel încât grăsimile polinesaturate din carne sunt în mare parte omega-6. Prin urmare, dacă îți poți permite, carnea animalelor hrănite cu iarbă este cu siguranță optimă. Cu toate acestea, chiar și carnea animalelor crescute în mod convențional este sănătoasă, atâta timp cât nu este procesată…surpriză! Oare câți dintre noi putem consuma carne neprocesată? Chiar și carnea unor animale crescute în mod convențional, cum ar fi carnea de pui și porc, poate avea un conținut ridicat de omega-6. Dacă dorești să reduci cât mai mult aportul de omega-6, alege carne din părțile mai slabe ale acelor animale. De asemenea, este o idee bună să cumperi ouă provenite din găini pășunate sau ouă îmbogățite cu omega-3, care sunt de dorit prin comparație cu ouăle de la găini crescute cu furaje pe bază de cereale. O modalitate eficientă de a crește aportul de omega-3 este să mănânci fructe de mare o dată sau de două ori pe săptămână. Peștii grași precum somonul sunt surse deosebit de bune. Dacă mănânci multă carne de animale crescute în mod convențional și/sau nu mănânci prea multe fructe de mare, ia în considerare un supliment de ulei de pește. Uleiul de ficat de cod este o alegere bună, cu vitamina E adăugată. Ce ne facem cu cei care au adoptat o dietă vegană sau vegetariană? Aceștia sunt tot mai mulți, și chiar dacă alegerea lor este, în principiu, una care să le protejeze sănătatea, mulți dintre ei nu știu că anumite principii nutritive le lipsesc din alimentație. Există unele surse vegetale de omega-3, inclusiv semințele de in și chia. Cu toate acestea, ele conțin un tip de omega-3 numit ALA. Corpul uman este ineficient în transformarea ALA în formele active – EPA și DHA. Din acest motiv, sursele animale de omega-3, cum ar fi peștii și animalele hrănite cu iarbă, sunt de obicei alegeri mai bune. Cu toate acestea, sunt disponibile suplimente vegane care conțin EPA și DHA din alge. Asemenea suplimente speciale poți găsi chiar aici.

Mai multe concluzii

Oamenii de știință au constatat că un aport ridicat de acizi grași omega-6, comparativ cu omega-3, poate genera și poate întreține mai multe boli cronice, printre acestea fiind și diabetul zaharat, atât de tip 2 (cel mai frecvent), cât și de tip 1. Printr-un dezechilibru permanent al acizilor grași omega 6 și omega 3 în alimentația părinților, este de la sine înțeles că și nou-născutul se va naște cu dezechilibrul gata instalat. Pe lângă hidratare corectă, exerciții fizice și odihnă de calitate, sunt 3 elemente esențiale care contribuie la sănătatea celulelor, și implicit la sănătatea organelor și a întregului organism:

  • Echilibrul redox din interiorul celulei (acesta este subiectul unui articol separat)
  • Echilibrul acido-bazic al sângelui (pH-ul sanguin) și echilibrul acizilor grași omega 6/omega 3
  • Echilibrul și calitatea nutrienților asigurați prin alimentație

Echilibrul (homeostazia) redox din interiorul celulei este extrem de importantă pentru protecția celulei, dar și pentru posibilitatea de utilizare a nutrienților care pătrund în celulă. Echilibrul acido-bazic , aciditatea, precum și echilibrul acizilor grași omega 6/omega 3 cu prevalența pro-inflamatorie sau anti-inflamatorie, după caz, contribuie foarte mult la menținerea într-o stare optimă a membranei celulare, sau dimpotrivă, la degradarea sau oxidarea membranei. În cazul oxidării membranei celulare (aciditate, stare inflamatorie cronică, dezechilibru omega 6/omega 3) se întâmplă 2 situații nedorite, care duc la starea de boală. În primul rând, rigidizarea membranei duce la îngreunarea accesului substanțelor nutritive necesare bunei funcționări a celulei, cu consecințele cunoscute: oboseală cronică, imunitate scăzută, deprecierea metabolismului, odihnă și refacere imperfecte, instalarea progresivă a bolilor cronice. În al doilea rând, eliminarea deșeurilor, a toxinelor din interiorul celulei se face cu mai mare dificultate, accelerând și mai mult procesele degenerative. Echilibrul și calitatea nutrienților din alimentație ar trebui să asigure și echilibrul funcționării optime a celulelor și a organelor. Suplimentele alimentare fac parte din alimentație și pot corecta deficiențele din alimentația actuală, dar nici măcar ele nu mai pot fi utilizate corespunzător de către celule, dacă membrana celulară ne le permite accesul. Dacă ești îngrijorat, acesta este un ghid simplu pentru a-ți optimiza echilibrul grăsimilor omega:

  • Evita uleiurile vegetale bogate in omega-6 (si alimentele procesate care le contin).
  • Mănâncă o cantitate mai mare de alimente bogate în omega-3, inclusiv pește sau fructe de mare, cel puțin o dată sau de două ori pe săptămână.
  • Completează cu surse de omega-3 sau suplimente echilibrate, care pot restabili buna funcționare a organismului.

Pe curând. Cu drag, Vasile Neacșa Bibliografie: Pubmed Healthline.com Zinzino

  • Reduceri! Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    4 x Glicemic Suport

      235,00 lei
  • Reduceri! Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    3 x Glicemic Suport

      185,00 lei
  • Reduceri! Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    2 x Glicemic Suport

      130,00 lei
  • Reduceri! Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    Glicemic Suport

      69,00 lei

Informații esențiale despre retinopatia diabetică

by iunie 23, 2022

Persoanele cu diabet zaharat sunt predispuse să dezvolte o boală oculară numită retinopatie diabetică. Retinopatia diabetică este o afecțiune a vaselor de sânge care își deteriorează structura și funcția normală, nu mai irigă retina, devin slăbite, se rup și inundă retina de sânge (exudate și hemoragii retiniene) reducând vederea.

Atunci când nu este tratat, sau pur și simplu tratamentul se face ”după ureche”, diabetul poate cauza numeroase neplăceri și poate dezvolta destule complicații. Printre cele mai cunoscute se află și retinopatia diabetică, una dintre cele mai întâlnite probleme de sănătate ridicate de această provocare, numită diabet zaharat. Pentru mai multe informații despre problemele de vedere cu care se pot confrunta persoanele diagnosticate cu diabet, citește rândurile următoare.

Schimbarea stilului de viață

Specialiștii, dar și multe persoane diagnosticate cu diabet, sunt de părere că poți avea o viață normală, chiar și atunci când ai primit acest diagnostic. Important este să conștientizezi, și apoi să aplici recomandările medicului specialist. Da, este o afecțiune dificilă, care presupune adoptarea unui alt stil alimentar, mai multă mișcare, monitorizarea permanentă a valorilor glicemiei, dar și tratament. Cert este că toate acestea, împreună, te pot ajuta nu doar să ții sub control manifestările neplăcute ale bolii, ci chiar să fii mai sănătos.

Complicații care sunt asociate diabetului

Există o mulțime de afecțiuni care sunt asociate diabetului, iar retinopatia diabetică este una dintre ele. Cu toate acestea, afecțiunile cardiovasculare sunt recunoscute ca fiind cele mai comune boli asociate cu diabetul, precum și neuropatia periferică sau nefropatia. Nu trebuie uitate nici afecțiunile oculare, iar aici, după cum deja ai intuit, retinopatia diabetică este una dintre cele mai întâlnite. De fapt, chiar există unele studii potrivit cărora această boală este cauza a mai bine de 10% dintre cazurile de orbire ale persoanelor cu vârsta între 20 și 64 de ani.

Afecțiunile vederii și diabetul

Atunci când valorile ridicate ale glicemiei se mențin o perioadă mai îndelungată, atunci pot apărea și unele probleme cu starea de sănătate a sistemului vizual. Evident, pe termen scurt nu sunt șanse ca orbirea să se producă, dar în timp pot apărea unele complicații greu reversibile. Nu de puține ori pacienții care au fost diagnosticați cu diabet sau cei cu prediabet susțin că se confruntă cu vedere încețoșată, simptom ce se poate menține câteva zile sau săptămâni. Din fericire, cu ajutorul tratamentului potrivit, aceste neplăceri se reduc sau chiar dispar în totalitate.

Un mic ajutor în retinopatia diabetică

Indiferent dacă suferi sau nu de retinopatie diabetică, există ceva care te ajută să ai o mai vedere mai bună. Îl poți găsi chiar aici și reprezintă un supliment alimentar pe bază de vitamina A și Zinc, care contribuie la menținerea vederii normale. După cum se știe, vitamina A contribuie la buna funcționare a mucoaselor, în timp ce Zincul contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Afinele sunt recunoscute pentru susținerea vederii și funcționalitatea microcirculației.

Țineți-vă sub control valorile mari ale glicemiei!

Un nivel prea ridicat al glicemiei nu este deloc de dorit, iar cei care au fost diagnosticați cu diabet riscă dezechilibre în lanț. Dacă totuși ai primit acest diagnostic, printre schimbările pe care trebuie să le faci în stilul tău de viață se numără și monitorizarea permanentă a valorilor glicemiei. În acest sens se recomandă respectarea tratamentului indicat de medic, a stilului alimentar, să se facă mai multă mișcare și Glicemic Suport. Este vorba despre un supliment alimentar pentru reglarea nivelului de zahăr în sânge. Îl poți procura simplu și rapid de aici, și te bucuri din plin de acțiunile sale benefice:

  • Adjuvant pentru menținerea glicemiei în limite normale;
  • Stimulează funcționarea pancreasului;
  • Ajută la regenerarea celulelor beta-pancreatice;
  • Stimulent al metabolismului glucidelor;
  • Îmbunătățește funcțiile sistemului circulator;
  • Ajută la reducerea colesterolului și reglarea greutății corporale;
  • Stimulent gastric și hepatic.

Tipuri de afecțiuni oculare favorizate de diabet

Există mai multe afecțiuni care pot afecta starea de sănătate a sistemului vizual, nu doar retinopatia diabetică. Pe scurt, poți afla mai multe despre ele dacă vei citi rândurile următoare.

Vederea încețoșată

Există multe cauze care pot determina apariția acestei probleme oculare, iar timpul îndelungat petrecut în fața ecranelor au și acest efect. Cu toate acestea, nu putem neglija faptul că, de multe ori, reprezintă unul dintre simpomele pe care specialiștii le-au luat în calcul atunci când ți-au pus diagnosticul de diabet. Observă cu atenție câte zile te confrunți cu această neplăcere și, dacă nu trece de la sine, este cazul să te prezinți la medic pentru a primi tratamentul adecvat.

Glaucom

Persoanele care suferă de diabet au mult mai multe șanse de a avea glaucom, una dintre cele mai grave afecțiuni oculare. Atunci când nu primesc tratamentul adecvat, sau s-a întârziat prea mult începerea tratamentului, există riscul destul de ridicat să apară pierderea vederii și chiar cecitate.

Cataractă

De regulă, această afecțiune este una considerată ”rezervată” celor mai în vârstă. Este și normal deoarece, pe măsură ce înaintăm în etate, cristalinul devine mai tulbure și asta afectează vederea. De asemenea, persoanele care suferă de diabet sunt mult mai predispuse la a dezvolta această afecțiune, nu numai la vârste înaintate.

Retinopatia diabetică

Știi acele pete întunecate care îți apar în fața ochilor? Este modul în care se manifestă retinopatia diabetică, și recomandarea specialiștilor este să nu o ignori. Este o afecțiune care necesită un tratament corect și, mai ales, din timp, așa că nu uita să te prezinți la medic și să îi vorbești despre ceea ce simți.

Edem macular diabetic

Netratat în mod corect, edemul macular diabetic este una dintre afecțiunile dintre cele mai grave, care poate duce la pierderea parțială sau totală a vederii. Persoanele care suferă de retinopatie diabetică au mai multe șanse de a avea parte și de această neplăcere.

Nu ignora afecțiunile oculare atunci când suferi de diabet!

Nu degeaba spuneau bătrânii noștri că nimic nu este mai valoros decât lumina ochilor. De aceea, problemele cu vederea nu trebuie niciodată ignorate, pentru că uneori pot ascunde de fapt alte afecțiuni, mult mai grave. Cu atât mai mult se cuvine să ai grijă de sănătatea sistemului vizual atunci când suferi de diabet, deoarece în acest caz complicațiile sunt mai numeroase și mai greu de tratat. Prin urmare, dacă vrei să ai parte de o viață normală, departe de multe alte afecțiuni, învață să ai mai multă grijă de tine și să îi oferi organismului ceea ce are nevoie! Cu multă voință și disciplină, dar și sprijin din partea celor din jur, vei reuși!

Pe curând. Cu drag,

Vasile Neacșa

Reduceri!
Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

4 x Glicemic Suport


235,00 lei

Reduceri!
Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

3 x Glicemic Suport


185,00 lei

Reduceri!
Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

2 x Glicemic Suport


130,00 lei

Reduceri!
Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

Glicemic Suport


69,00 lei

Cromul și importanța sa crucială în diabet și nu numai

by iunie 19, 2022

Pentru a funcționa în parametri optimi, organismul are nevoie de multe vitamine, minerale și substanțe nutritive. Printre acestea se află și cromul, un oligomineral care este esențial pentru starea noastră de bine. Dacă ești interesat/ă să afli mai multe dintre beneficiile pentru sănătate pe care le are cromul, rândurile următoare sunt exact ceea ce ai nevoie.

Cromul previne diabetul și rezistența la insulină

Diabetul este una dintre afecțiunile cele mai des întâlnite în ultimi ani, iar cei care primesc acest diagnostic se confruntă cu serioase probleme de adaptare la stilul de viață impus de această condiție. Se spune că este mult mai ușor să previi, decât să tratezi, iar această afirmație este cu atât mai mult valabilă în cazul de față. Cromul este cel care te poate ajuta să previi diabetul, dar sprijină și metabolizarea zahărului din sânge în cazul diabetului instalat.

O sursă bună de crom și un supliment alimentar indicat diabeticilor, dar și celor care vor să prevină această boală este și Glicemic Suport, pe care îl poți procura de aici.

Acesta este recunoscut ca fiind un foarte bun:

  • Adjuvant pentru menținerea glicemiei în limite normale;
  • Stimulează funcționarea pancreasului;
  • Ajută la regenerarea celulelor beta-pancreatice;
  • Stimulent al metabolismului glucidelor;
  • Îmbunătățește funcțiile sistemului circulator;
  • Ajută la reducerea colesterolului și reglarea greutății corporale;
  • Stimulent gastric și hepatic.

Cromul aduce valorile ridicate colesterolului ”rău” la niveluri rezonabile.

Una dintre cele mai întâlnite probleme de sănătate este și nivelul ridicat al colesterolului rău. Nici nu e de mirare în condițiile în care stilul nostru alimentar este, de cele mai multe ori, incorect. Trăim ”contra cronometru” în fiecare zi, am ”uitat” de odihnă și de faptul că ar trebui să facem ceva mai multă mișcare.

Potrivit specialiștilor, un nivel ridicat al colesterolului “rău” înseamnă că, în principal, inima noastră nu mai funcționează așa cum trebuie, iar riscul de ateroscleroză și AVC crește semnificativ.

De aceea, dacă vrei să nu te confrunți și cu alte probleme de sănătate, poate ar trebui să iei în calcul să scazi valoarea acestuia, folosindu-te în primul rând de remedii naturale și doar în cazul în care nimic nu funcționează să apelezi la tratamentul prescris de medicul specialist.

Aici intervine rolul important pe care îl are cromul, pentru că acest oligomineral contribuie la metabolismul glucidelor și grăsimilor. Atunci când organismul are parte de suficient crom, arterele noastre sunt mult mai sănătoase, iar nivelul de colesterol din sânge este unul bun.

Aliatul tău în curele de slăbire

Cele mai multe reprezentante ale sexului frumos sunt permanent la dietă, în încercarea de a avea o siluetă perfectă. Cu toate acestea, excesul ponderal nu reprezintă doar o problemă estetică, ci și una care are legătură cu multe afecțiuni care pot fi declanșate sau agravate de aceasta. Și de această dată cromul este la datorie, și te ajută să nu mai mănânci necontrolat, dar reduce și țesutul adipos.

Cele mai recente studii au demonstrat încă o dată beneficiile cromului în suplimentele alimentare pentru reglarea metabolismului, scăderea lipidelor din sânge și remodelarea siluetei.

Menține sănătatea cerebrală

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, activitatea cerebrală, dar și funcțiile cognitive pot suferi unele modificări. Poate fi destul de frustrant, dar și de dificil de gestionat. Și, în afară de cunoscuții acizi grași Omega 3, care este substanța care îți poate veni în ajutor? Da, deja ai intuit perfect răspunsul, este cromul.

Evident, un stil de viață sănătos înseamnă că organismul funcționează așa cum trebuie. O alimentație corectă, la care se adaugă și câteva exerciții fizice, o odihnă suficientă și o bună hidratare contribuie și la buna funcționare a creierului. În ceea ce privește alimentația corectă și echilibrată, nu uita să introduci în dietă și acele alimente bogate în crom sau optează pentru suplimentele alimentare naturale care, cu conținutul lor aparte te pot ajuta să previi multe afecțiuni.

O piele frumoasă și sănătoasă

Atunci când vine vorba de frumusețe, toate femeile sunt de acord că o piele frumoasă este cea mai bună carte de vizită pentru ele, alături de un păr sănătos. Dar, după cum se spune, una este dorința, alta este realitatea. Mai ales că nu totul depinde de modul în care îți îngrijești tenul, ci sunt și altele cauzele care duc la apariția semnelor îmbătrânirii, iar afecțiunile dermatologice sunt mai frecvente decât ai crede. Și acum cromul este soluția la multe dintre problemele pielii, pe care o poți folosi cu încredere, pentru că nu te va dezamăgi.

Crește nivelul de energie

Chiar dacă iarna a trecut demult, iar zilele au devenit mai lungi, de fapt, parcă tot sunt la fel de scurte. Ești o persoană activă și ai nevoie de un imbold pentru a putea duce la bun sfârșit tot ceea ce ți-ai propus. Multe sarcini de îndeplinit la serviciu, iar acasă sunt și acolo destul de multe de dus la capăt, și mai vrei să faci și ceva mai multă mișcare, pentru a fi mult mai în formă.

Sincer, ai și uitat când a fost ultima noapte în care te-ai odihnit așa cum trebuie, iar dimineața ai avut impresia că nu ai dormit măcar 5 minute. Pentru a fi în formă bei o cafea tare, și apoi, totul se reia, zi după zi. Ai da orice pentru mai multă energie! Printre oligo ineralele care îți vin acum în ajutor se află magneziul, calciul și, după cum te așteptai, cromul, care îți asigură necesarul de energie.

O mai bună sănătate a vederii

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, vederea noastră are de suferit. La fel și în cazul în care petrecem destul de mult timp în fața ecranelor, sau poate ai fost deja diagnosticat cu diabet. În acest ultim caz, știi deja că retinopatia sau glaucomul sunt unele dintre neplăcerile acestei afecțiuni. Prin urmare, pentru o mai bună sănătate a vederii, suficient crom în organism este perfect. În caz de carențe mari, un supliment alimentar natural poate reprezenta soluția rapidă.

Un stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată, hidratare corectă, odihnă suficientă, mai puțin stres ar trebui să fie de ajuns pentru ca organismul nostru să funcționeze la capacitatea maximă. Din păcate, puțini sunt cei care reușesc să le bifeze pe toate, dar există și soluții pentru a suplini eventualele carențe. Nu minimaliza rolul pozitiv pe care îl are cromul pentru organismul tău, și vei observa că poți ține mai ușor sub control anumite afecțiuni, unele dintre ele chiar grave!

Pe curând. Cu drag,

Vasile Neacșa

  • Reduceri!
    Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    4 x Glicemic Suport

     

    235,00 lei

  • Reduceri!
    Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    3 x Glicemic Suport

     

    185,00 lei

Sănătatea sexuală și diabetul

by iunie 19, 2022

Pentru cei diagnosticați cu diabet zaharat există o mulțime de provocări cărora trebuie să le facă față. Nu doar că vor fi nevoiți să își schimbe stilul alimentar, să facă mai multă mișcare, să urmeze un tratament, dar există unele efecte mai puțin plăcute, precum cele legate de viața intimă. Din moment ce sănătatea sexuală este foarte importantă atunci când vine vorba despre starea de bine a organismului uman, am adunat mai multe informații despre acest subiect, pentru a veni în sprijinul celor care se confruntă cu provocarea numită diabet.

Spune-i tot medicului tău diabetolog

Majoritatea dintre cei care au probleme cu viața sexuală evită să le discute cu medicul diabetolog cu care se tratează, deoarece li se pare un subiect prea intim. Din jenă, din teama de a fi criticat sau oricare alte motive, mulți dintre pacienții cu diabet preferă să ignore sau să ascundă multe dintre aspectele care țin de sănătatea sexuală. Indiferent dacă este vorba despre un cuplu în care ambii parteneri sunt diagnosticați cu diabet, sau doar unul dintre ei, toate aceste aspecte vor afecta viața intimă. Prin urmare, încearcă să lași rușinea la o parte și să discuți și aceste probleme cu medicul tău diabetolog. Sănătatea sexuală este mai importantă decât ai crede la prima vedere.

Există soluții

Potrivit specialiștilor, chiar și atunci când suferi de diabet există unele soluții pentru problemele tale legate de sănătatea sexuală. Discută deschis cu medicul tău și vei primi multe recomandări pentru a le preveni, ameliora și chiar trata. Unul dintre suplimentele alimentare naturale pentru care poți opta este și „Menține-te tânăr”, pe care îl găsești chiar aici. Este ideal de a fi consumat înainte de culcare. Efectele sale sunt remarcabile:

  • Încetinește apariția simptomelor de îmbătrânire;
  • Crește masa musculară, reduce atrofia musculară;
  • Reface forța vitală și energizează corpul;
  • Împiedică formarea țesutului adipos excesiv, reduce celulita și obezitatea;
  • Ajută la regenerarea celulelor pielii;
  • Stopează căderea și încărunțirea părului;
  • Stimulează creșterea și dezvoltarea oaselor și a țesuturilor;
  • Este un precursor hormonal care stimulează producția de insulină și somatomedină de către ficat (doi hormoni anabolizanți);
  • Elimină stările de oboseală, crește libidoul, ameliorează performanțele psihice și stabilitatea emoțională;
  • Îmbunătățește memoria, reduce depresia și anxietatea, îmbunătățește calitatea somnului;
  • Crește densitatea oaselor, reduce riscul de aparitie a osteoporozei;
  • Stimulează funcția cardiacă și întărește inima, crește debitul cardiac;
  • Reglează metabolismul glucidic, lipidic, proteic.

Diabetul și sănătatea sexuală a femeilor

Reprezentantele sexului frumos sunt destul de afectate de nivelurile ridicate ale glicemiei. Secrețiile vaginale, care îi asigură lubrifierea necesară în timpul actului sexual sunt destul de afectate. Concret, pot apărea dureri în timpul actului intim, imposibilitatea de a mai atinge orgasmul. De asemenea, în cazul femeilor care au intrat deja la menopauză și au fost diagnosticate cu diabet, pot apărea frecvent episoade de hipoglicemie. Aceasta se manifestă prin stări ne nervozitate, somnolență, dureri de cap.
Faptul că nu reușesc să își controleze bine nivelul glicemiei le face mult mai predispuse la a suferi destul de des de infecții urinare sau candidoză, ceea ce afectează mult sănătatea sexuală. Din fericire, există Glicemic Suport, un supliment alimentar pe care îl poți procura de aici și care:

  • Este un excelent adjuvant pentru menținerea glicemiei în limite normale;
  • Stimulează funcționarea pancreasului;
  • Ajută la regenerarea celulelor beta-pancreatice;
  • Stimulent al metabolismului glucidelor;
  • Îmbunătățește funcțiile sistemului circulator;
  • Ajută la reducerea colesterolului și reglarea greutății corporale;
  • Stimulent gastric și hepatic.

Diabetul și sănătatea sexuală a bărbaților

Dacă femeile sunt mai puțin mai deschise să discute unele probleme care le întâmpină referitor la sănătatea sexuală, în cazul bărbaților avem de a face cu o tăcere aproape perfectă. Din varii motive, aceștia vor evita subiectul, chiar dacă efectele diabetului asupra vieții sexuale sunt destul de neplăcute. De regulă, disfuncția erectilă este una dintre neplăcerile des întâlnite, dar prea des nerecunoscute. Din acest motiv pot apărea și alte probleme, cum ar fi stări de anxietate, depresie sau chiar stres, așa că nu lăsa sănătatea sexuală pe ultimul loc.

Cu toate acestea, cei care se confruntă cu provocarea numită diabet ar trebui să fie mai relaxați știind că, în primul rând, este greșit să te consideri, din start, programat(ă) spre aceste provocări. Te rog să remarci că folosim deliberat termenul de „provocare”. Noi nu deținem, nu avem vreo boală sau problemă, ci ne „bucurăm” de o provocare sau ne confruntăm cu o provocare!

De altfel, dacă nu știai, îți aduc eu o veste „bună”! Procentul celor cu asemenea provocări în rândul persoanelor „sănătoase” este apropiat de cel al diabeticilor.
În al doilea rând, principalele provocări enumerate se manifestă fie după o perioadă îndelungată de niveluri ridicate ale glicemiei, fie în hipoglicemii. Presupunând că, dacă citești acest mesaj nu te afli printre cei care nu se îngrijesc de glicemia lor, jumătate din provocare este depășită.

Ce poate reduce apetitul sexual al diabeticilor

Indiferent dacă este vorba despre femei sau barbați, există anumiți factori care pot favoriza reducerea apetitului sexual. De regulă este vorba despre oboseala care apare din cauza schimbării stilului de viață, a necesității monitorizării permanente a alimentației și a nivelului glicemiei.
De asemenea, singurătatea, o neîncredere mare în propriile forțe, stările de anxietate, folosirea unei pompe de insulină se numără și ele printre cauzele lipsei de apetit sexual.
Recomandarea specialiștilor este să nu lași niciodată sănătatea sexuală pe ultimul plan, și discută despre aceasta cu medicul tău diabetolog. El va ști ce recomandări să îți facă pentru a preveni, ameliora sau chiar trata tulburările sexuale pe fondul diabetului.

Ai grijă de nivelul glicemiei!

Una dintre cele mai eficiente metode pentru a ține sub control neplăcerile de mai sus se referă la menținerea valorilor glicemiei în limitele normale. În acest fel, vei evita degradarea vaselor de sânge și a nervilor, care pot avea urmări și în ceea ce privește viața sexuală. De aceea, respectă indicațiile alimentare, monitorizează-ți regulat glicemia, urmează tratamentul prescris, fă mișcare zilnic și, pe cât posibil, mai scapă de kilogramele excedentare – dacă acestea sunt prezente.

Tratamente posibile

În cazul bărbaților care au fost diagnosticați cu diabet, dar nu au nici probleme cardiace, medicul le poate prescrie și unele medicamente sau suplimente naturale care îi pot ajuta. În schimb, în cazul reprezentantelor sexului frumos, gelurile sau cremele hidratante cu efect de lubrifiere a vaginului, precum și produsele naturale de igienă intimă le vor ajuta să reducă durerea resimțită în cadrul actului sexual.
În unele situații se poate impune chiar și terapia de substituție hormonală, dar aceasta are și unele efecte adverse neplăcute, și de aceea nu este indicată pentru toți cei care se confruntă cu un diabet.
Atât femeile, cât și bărbații, pot îmbunătăți mult situația dacă efectuează exercițiile Kegel, prin care se întăresc mușchii planșeului pelvin. În acest fel se reușește prevenirea incontinenței urinare, dar și un control mult mai bun al ejaculării.

Nu ignora efectele diabetului asupra vieții intime!

Niciodată nu ignora efectele pe care diabetul le poate avea asupra vieții intime. Prin urmare, lasă jena la o parte și comunică despre ceea ce simți cu medicul tău diabetolog, astfel încât acesta să ia din timp cele mai bune măsuri pentru prevenirea, ameliorarea și tratarea acestora. Sănătatea sexuală nu trebuie să fie niciodată un subiect tabu.

Pe curând. Cu drag,

Vasile Neacșa

  • Reduceri!
    Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    4 x Glicemic Suport

     

    235,00 lei

  • Reduceri!
    Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    3 x Glicemic Suport

     

    185,00 lei

Magneziul – pe lista suplimentelor nutritive benefice pentru diabetici

by iunie 18, 2022

În zilele noastre, din ce în ce mai mulți oameni, inclusiv tineri și copii sunt diagnosticați cu diabet. Cei mai mulți dintre ei ajung destul de târziu la medicul specialist, pentru că nu au dat importanța cuvenită unor simptome care le semnalau că această afecțiune este prezentă în organismul lor.

De aceea, se ajunge și la complicații grave, care ar fi putut fi prevenite dacă ar fi învățat să-și cunoască mai bine organismele și ar fi fost ceva mai atenți la semnalele de alarmă pe care acestea le emit.

Suplimente și minerale benefice în diabet

Printre substanțele naturale care te ajută în echilibrarea, managementul diabetului sau al problemelor colaterale pe care acesta le generează, se află și magneziul. Acesta este indicat în suplimentarea alimentației mai ales atunci când diabetul s-a instalat deja. Cu toate acestea, nu este singurul supliment nutritiv care îți poate veni acum în ajutor, și de aceea avem pentru tine mai multe informații în acest sens.

Cromul

După cum spuneam mai sus, magneziul nu este un caz izolat de ajutor pe care natura ni-l oferă în cazul în care vrei să previi sau să ții sub control diabetul. Pe listă se află și cromul, iar multe studii au demonstrat faptul că acele persoane care sufereau de diabet și luau și suplimente cu crom au avut parte de valori mai bune ale glicemiei.

Evident, nu trebuie să renunți la recomandările medicului diabetolog și nici la tratamentul indicat de acesta, dar mai mult crom este chiar benefic pentru tine. Poți să-i oferi organismului cromul de care are nevoie alegând să consumi cereale integrale, carne, ficat, dar în același timp poți opta și pentru suplimentele naturale, mai ales atunci când anumite complicații nu-ți permit consumul de produse din carne, sau, pur și simplu eviți produsele de origine animală.

Magneziul

Te confrunți destul de des cu stări de oboseală, crampe musculare, inapetență, sau ai probleme cu valorile mari ale tensiunii arteriale sau ale glicemiei? Toate acestea sunt un semnal prin care organismul tău te anunță că ai putea să te confrunți cu un deficit de magneziu. Nu, chiar nu este deloc o exagerare.

Printre măsurile urgente pe care trebuie să le iei este să îi oferi acestuia magneziul care îi este atât de necesar.  Ca de obicei, poți procura magneziul alegând sursele naturale, precum cerealele integrale, nucile, legumele frunzoase, legumele verzi.

Dacă acestea nu sunt pe placul tău, poți încerca și semințele de dovleac sau de floarea soarelui, migdalele, halibutul, tonul, spanacul și tărâțele de ovăz. Nici suplimentele alimentare nu sunt de dat la o parte, mai ales cele naturale, sau cu compoziții complexe, sinergice.

Glicemic Suport, un aliat de nădejde

Pentru a evita complicațiile diabetului, este nevoie de un mult mai atent control al glicemiilor, și ținerea valorilor acestora sub control. În acest sens, Glicemic Suport, un supliment alimentar pentru reglarea nivelului de zahăr în sânge, este indicat în completarea tratamentului obișnuit, și îl găsești chiar aici.

Printre ingredientele lui se află și magneziul, dar și multe alte ingrediente, toate menite să îți vină în ajutor în lupta ta cu această afecțiune. Acțiunile acestuia sunt ideale pentru a te ajuta să treci cu bine peste eventualele neplăceri cauzate de diabet, deoarece:

  • Este un excelent adjuvant pentru menținerea glicemiei în limite normale;
  • Stimulează funcționarea pancreasului;
  • Ajută la regenerarea celulelor beta-pancreatice;
  • Bun stimulent al metabolismului glucidelor;
  • Îmbunătățește funcțiile sistemului circulator;
  • Ajută la reducerea colesterolului și reglarea greutății corporale;
  • Stimulent gastric și hepatic.

Oase sănătoase, tot cu magneziu

În afară de efectele pozitive menționate mai sus pe care le are magneziul, acesta mai contribuie și la un sistem osos puternic, o bună funcționare a mușchilor, fiind indicat inclusiv celor care suferă de hipertensiune arterială.

Acidul alfa-lipoic (ALA)

O denumire care pentru mulți dintre noi nu reprezintă ceva cunoscut, dar care în caz de diabet ar trebui să se afle printre suplimentele nutritive care nu ar trebui să lipsească din consumul zilnic.

Persoanele care au fost diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2 pot apela la acest ALA  pentru a ajuta organismul să utilizeze mult mai bine insulina. De asemenea, este un excelent remediu pentru a preveni și chiar trata neuropatia diabetică. Glicemic Suport, despre care îți aminteam ceva mai sus, îl are printre ingrediente!

Acizii grași Omega 3

Magneziul, cromul și nu numai, sunt pe lista cu nutrienți necesari în caz de diabet. De pe listă nu aveau cum să lipsească însă și acizii grași Omega 3, despre beneficiile cărora am auzit cu toții. Există multe metode naturale prin care poți să-i oferi organismului doza zilnică de grăsimi ”bune” de care are nevoie.

Dar și mai bine, poți opta pentru suplimentele alimentare naturale. Sunt perfecte, mai ales dacă nu te împaci prea mult cu gustul peștilor grași, printre cele mai bune surse de acizi grași Omega 3 din natură. Discută cu medicul tău diabetolog despre această opțiune și vezi și care sunt recomandările lui în acest sens!

Vitamina D

Vitamina Soarelui, așa cum este numită vitamina D, are o legătură destul de strânsă cu diabetul de tip 2. Astfel, o deficiență a acesteia în organism este asociată cu un risc mai ridicat de rezistență la insulină, dar și de diabet sau scăderea imunității.

Prin urmare, ai grijă ca organismul tău să nu ducă lipsă de așa ceva, iar în jumătatea rece a anului, recomandarea specialiștilor este ca toți adulții să ia suplimente alimentare pe bază de vitamina D, înlocuind expunerea la soare din timpul verii. În acest fel corectezi eventualele carențe, și nici diabetul nu își mai face de cap. Din nou, recomandarea de mai sus rămâne valabilă, și de aceea înainte de a începe să consumi suplimentele alimentare dorite, trebuie să discuți cu medicul cu care te tratezi.

Ceaiul verde

Cu toții îl adorăm, deoarece ne oferă energia de care avem nevoie, are un gust delicios și, fie vorba între noi, ne ajută să scăpăm ceva mai ușor de kilogramele în plus. De fapt, sunt mult mai multe efectele pozitive pe care le are ceaiul verde, și printre acestea se mai află și cele care țin de reducerea riscului de a suferi de afecțiuni cardiovasculare, previne apariția diabetului de tip 2 și te ajută să îmbunătățești controlul zahărului din sânge.

Cu riscul de a ne repeta, de a deveni agasanți, facem din nou recomandarea: ține permanent cu medicul tău, dar asigură-te că acesta are și înțelepciunea de a înțelege și de a aplica beneficiile remediilor naturale. Nu uita să îți verifici permanent nivelul glicemiei, și nu uita nici de analizele medicale periodice, care îți pot semnala din timp anumite dezechilibre.

Pe curând. Cu drag,

Vasile Neacșa

  • Reduceri!
    Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    4 x Glicemic Suport

    235,00 lei

  • Reduceri!
    Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    3 x Glicemic Suport

    185,00 lei

  • Reduceri!
    Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    2 x Glicemic Suport

    130,00 lei

  • Reduceri!
    Glicemic Suport - produs pentru reglarea glicemiei

    Glicemic Suport

    69,00 lei

Subscribe to our newsletter

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Proin porttitor nisl nec ex consectetur.

      Cart